L’Oréal Paris are onoarea de a-i ura bun-venit lui Alia Bhatt noua ambasadoare a brandului la nivel mondial

Alia Bhatt, actriță, producătoare și antreprenoare premiată, personalitate marcantă a cinematografiei indiene și nu numai, întruchipează valorile esențiale ale L'Oréal Paris care promovează incluziunea și împuternicirea, transmițând femeilor din întreaga lume puterea transformatoare a încrederii în sine.

Să o cunoaștem pe Alia Bhatt

Alia Bhatt a reușit performanța rară de a menține echilibrul între aprecierile criticilor și succesul de box-office, interpretând o mare varietate de roluri. În ultimii trei ani, fiecare dintre filmele ei s-a numărat printre primele zece filme cu cele mai mari încasări. A debutat ca actriță în 2012, în filmul Student of the Year, apoi a continuat seria premiilor datorită interpretărilor din Highway, Udta Punjab, Raazi, Dear Zindagi, Gully Boy și Gangubai Kathiawadi. Premiera ultimei producții din această listă a avut loc la Festivalul de Film de la Berlin și i-a adus lui Alia Bhatt primul premiu național. Curând după aceea, în 2023, și-a început cariera la Hollywood, cu un rol principal în Heart of Stone, alături de Gal Godot și Jamie Dornan.

{ "@context": "https://schema.org/", "@type": "WebPage", "speakable": { "@type": "SpeakableSpecification", "cssSelector": ["speakable-content"] }, "url": "https://www.lorealparis.ro/alia-bhatt" }
02 Visual Alia

Un talent multilateral

Lansată în 2019, Eternal Sunshine Productions, compania de producție a lui Alia Bhatt, își clădește renumele prin ecranizarea unor povești reale, atemporale. Alia dă viață pe ecran unor narațiuni puternice, care destind și emoționează, sprijinind caracterul incluziv și reprezentarea minorităților. În 2022, Darlings, filmul cu care a debutat ca producător, a devenit cel de-al doilea cel mai vizionat film non-englez pe Netflix, la nivel mondial, timp de două săptămâni. A continuat acest succes cu apreciatul serial Poacher, difuzat de Amazon Prime, regizat de Richie Mehta, câștigător al premiului Emmy, și produs de QC, Richie Mehta și Alia Bhatt.

{ "@context": "https://schema.org/", "@type": "WebPage", "speakable": { "@type": "SpeakableSpecification", "cssSelector": ["speakable-content"] }, "url": "https://www.lorealparis.ro/alia-bhatt" }

„La L’Oréal Paris, suntem onorați să îi urăm bun-venit în familie actriței indiene Alia Bhatt. Admir modul în care Alia își valorifică platforma mondială și calitatea de producător pentru a promova atitudinile incluzive în industria filmului și a aduce în prim-plan cinematografia indiană, pretutindeni în lume. Datorită angajamentului ei de a avea grijă de oameni și de planetă, este ambasadoarea perfectă a talentului și antreprenoriatului feminin, a posibilităților nelimitate pe care L’Oréal Paris dorește să le ofere pentru a pune în valoare meritele femeilor.“

Delphine Viguier-Hovasse - L’Oréal Paris, președinte global al brandului
03 Visual Alia

O femeie valoroasă

În 2024, Alia Bhatt a fost inclusă de Time Magazine între cele 100 cele mai influente persoane. A fost inclusă în lista Forbes 30 sub 30 și în lista Fortune a celor mai puternice 50 de femei din mediul de afaceri indian. În 2022, i s-a decernat TIME 100 Impact Award. Alia Bhatt, care deține unul dintre cele mai importante cinci conturi de Instagram din India, având peste 85 de milioane de urmăritori, promovează progresul social și de mediu.

O susținătoare pasionată a drepturilor copilului și a protecției mediului, Alia este implicată activ în diferite proiecte filantropice. De asemenea, a organizat Gala Hope din Londra pentru a strânge fonduri pentru Fundația Salaam Bombay, o organizație dedicată sprijinirii educației și bunăstării adolescenților provenind din medii defavorizate din India. A înființat CoExist, o inițiativă ecologică vizând promovarea coexistenței armonioase a oamenilor, animalelor și mediului.

{ "@context": "https://schema.org/", "@type": "WebPage", "speakable": { "@type": "SpeakableSpecification", "cssSelector": ["speakable-content"] }, "url": "https://www.lorealparis.ro/alia-bhatt" }

„Sunt încântată să mă alătur familiei L’Oréal Paris și să iau poziție împreună cu această comunitate de femei frumoase și puternice. Am fost întotdeauna profund pasionată de orice este legat de protejarea pielii și admir L’Oréal Paris pentru inovațiile sale și pentru angajamentul de a atinge excelența în industria produselor de înfrumusețare. Rezonez profund cu puterea pe care o conferă acest brand femeilor, în eforturile sale de a se asigura că fiecare femeie se simte prețuită și puternică. Sunt bucuroasă de colaborarea cu L’Oréal Paris pentru a produce un impact pozitiv asupra industriei produselor de înfrumusețare și a promova atitudinile incluzive în favoarea femeilor.“

Alia Bhatt
{ "@context": "http://schema.org", "@type": "BreadcrumbList", "itemListElement": [ { "@type":"ListItem", "position": 1, "item": { "@id": "/", "name": "Acasa" } } , { "@type":"ListItem", "position": 2, "item": { "@id": "https://www.lorealparis.ro/alia-bhatt", "name": "Alia Bhatt" } } ] }